Intotdeauna am avut o inclinatie spre "altfel". Imi place sa fiu in centrul atentiei, imi place sa ma deosebesc de ceilalti. Cand eram in liceu voiam deja sa am un tatuaj (eram rockerita, deci tatuajul era cel mai cool simbol al coolness-ului). Atunci insa nu aveam mijloace financiare prea mari si nici arta tatuajului nu era cine stie ce dezvoltata in Romania, intr-un orasel de provincie. Insa ideea mi-a ramas in cap. In facultate mi-am spus ca daca ma voi tatua vreodata, vreau sa o fac pe deplin constient, sa nu fie un moft din tinerete.
Aveam o colega de liceu care s-a tatuat in felul asta, si dupa aceea nu mai stia cum sa il ascunda.
Parintii nu ma ingrijorau deloc. Tata a fost un parinte foarte permisiv, ceea ce m-a fortat sa fiu foarte matura si responsabila cu mine.
Asadar am mai asteptat cativa ani. Apoi m-am luat cu viata si am uitat de tatuaj. Pana acum un an, cand am simtit ca imbatranesc. Un tatuaj mi-ar fi demostrat mie insami ca inca mai am acea rebeliune a tineretii in mine. Ca nu m-am burghezit de tot. Asa ca m-am decis: intr-un an trebuie sa ma tatuez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu